Turism Romania
blank

Obiective Turistice

Cazare Hartă Imagini Jurnal Turistic Comunitate

Covei, Dolj

Mulțumim colaboratorilor: Floarea

Informații
Generale

Galerie
Foto
Hartă
Turistică
Cazare
în Apropiere
Păreri și Sfaturi
Pentru Turiști
Agrement

Informații Geografice

Localitate
Covei

Județ
Dolj

Zona Turistică
Nespecificat

Coordonate Geografice
43.97581220(Lat.), 23.42033930(Lon.)

Accesibilitate

Specifică o localitate de pornire și afișează harta rutieră spre Covei, Dolj.

( hartă rutieră )

Obiectivul turistic se afla
în oraș mic/sat ușor accesibil (autobuz, tren, etc.)

Descriere

Covei este o localitate in judetul Dolj, Oltenia, Romania. *Geografie Este un sat de campie, asezat in Campia Olteniei, in portiunea numita campia Desnatuiului sau a Bailestilor, la 12 kilometri de Dunare. De aici, in zilele senine, se vad muntii Balcani.
Altitudinea satului variaza intre 47 si 49 de metri desupra nivelului marii, in valea paraului Balasan fiind de numai 43 de metri.
Satul ocupa marginea unui platou cu marginile ondulate, margini care vin din directia V-NV, dinspre Bailesti si coboara usor spre SE. Diferenta de nivel dintre platou si vale este mica, de numai 5-6 metri. Prin aceasta vale, cu o largime variabila, punctul cel mai ingust fiind in marginea de sud a satului, curge un riu mic, de campie, numit cand Balasan, cand Cilieni, in zona Bailesti, cand Saraceaua pe langa Covei. In trecut forma o multime de meandre si lega intre ele o sumedenie de lacuri si de balti, desecate in anii 1970. In prezent este numit pur si simplu Canal deoarece a fost canalizat partial prin anii 1930 langa Covei si spre sfarsitul anilor 60, de la Bailesti catre varsarea sa in balta Calugareni, langa Bistret. Apa sa este poluata de catre canalizarea orasului Bailesti, pe care il traverseaza. Cat timp a existat complexul de porci de langa acest proaspat municipiu, apa riului a fost de-a dreptul pestilentiala.Pana in 1970 a avut o apa limpede si curata iar vara, in lunile iulie-august, cand era seceta, seca, ramanind doar salba sa de lacuri.Acum nu mai seaca vara, dar este murdar.
La nord de sat de afla un brau din dune de nisip alb, zburator, lat de cateva sute de metri, ce se intinde de la rasarit, dinspre Urzicuta, pana dincolo de Bailesti. Acest nisip a fost modulat de catre vanturile predominante, ce au directia est-vest iarna si invers vara, formand dune cu diferente de nivel mari intre creasta si vale. Acestea au fost fixate prin plantarea de salcami prin 1890, plantatii ce constituie azi padurea Coveiului si padurea Bailestilor.
Pe la nord de sat trece Canalul Magistral, parte a unui sistem grandios de irigatii, construit prin anii 1968-69, si care nu mai functioneaza, fiind devastat. Directia lui este dinspre Bailesti, V-NV, mergand catre Urzicuta, spre E. Impreuna cu Balasanul formeaza un fel de V, cu deschiderea spre E-SE, in mijlocul caruia se gaseste satul Covei.
La marginea de sud a satului, dincolo de riu, sunt doua maguri de observatie, semnalizare si hotar, ridicate in perioada feudala.Cea dinspre SV se numeste Magura cu Tei, al carei nume corect a fost alterat in timp, devenind magura Coteiului, iar spre SE mai sunt ramasite din magura de la Saraceaua, cu care s-a astupat lacul cu acelasi nume.
Din punct de vedere pedologic pamantul de pe platou este un cernoziom degradat, cu un strat gros de aproape un metru, foarte bun pentru agricultura, chiar si in anii secetosi. Teribila seceta din anii 1946-47 nu a afectat prea mult recoltele din Covei. Dupa 1970, in urma drenajelor si a desecarilor, stratul de apa freatica a coborat, umezeala din aer s-a redus si efectele negative se observa in starea vegetatiei.La nord, localitatea se invecineaza cu satul Boureni, la o distanta de 5 kilometri, pe un drum judetean(asfaltat abia in 2010) care leaga satele Boureni, Covei si Catane; la NE, cu satul Afumati, centrul comunei, formata din Afumati, Boureni si Covei; la est, ceva mai departe, cam la 15 kilometri, se afla comuna Barca, spre care duce un drum de carute, neamenajat, dar important pe vremuri; spre sud, la vreo 3 kilometri este satul Catanele Noi, si inca la alti 2 kilometri, Catanele Vechi;
Spre apus, directia V-NV, este municipiul Bailesti, la vreo 6 kilometri in linie dreapta.
Pana la calea ferata Craiova-Calafat sunt 7 kilometri, la halta Boureni, care a fost mult timp singura legatura eficienta catre restul lumii. O alta cale de comunicatii ar fi Dunarea, care, in primaverile ploioase, pana in 1960, cand s-au facut indiguirile, isi trimitea apele, pe Balasan in sus, pana aproape de Covei, de se putea circula cu barca.Din pacate, odata cu aparitia tirurilor importanta ei a scazut dramatic. *Clima Despre clima din satul Covei se poate spune ca se incadreaza tipului climateric al Campiei Dunarii, adica temperat-continentala, cu veri toride si secetoase, iernile fiind mai umede si uneori geroase.Avand in vedere ca la Bailesti este polul caldurii din Romania, cu 45 de grade la umbra, apropierea de acest centru devine foarte sugestiva din acest punct de vedere. Vanturile dominante sunt Crivatul, care aduce iarna geruri destul de mari, pe cand vara si primavara bate Austrul cel cald si uscat, poreclit si traista-goala. Directia lor este est-vest, respectiv SV-NE.
Evolutia climei din ultimul secol indica o tendinta catre mai cald si mai uscat. La aceasta pare mai mult ca sigur ca a contribuit ��i factorul antropogen prin desecarea baltilor din zona si a celor din lunca Dunarii, pe langa mult discutata incalzire globala.Disparitia ecosistemului de lacuri si lunca inundabila, care ajunsese la un echilibru in ultimii 10000 de ani, a avut un clar efect negativ asupra climei. *Aspect general Venind pe drumul ce leaga satele Boureni si Catane, prin Covei, pe directia nord-sud, aproape de sat traversam Canalul Magistral, in prezent secat si parasit, cu toate statiile de pompare devastate. In marginea satului, spre stanga, este cimitirul, dincolo de care, spre rasarit, se intinde padurea Coveiului, de fapt o plantatie de salcami, devastata in 1990-91 si refacuta natural.Intrand in sat, dupa cateva sute de metri, pe stanga, apare scoala noua, cladita in a doua parte a anilor 1960. Drumul coteste apoi in unghi drept spre stanga,catre rasarit. Daca am merge tot inainte, pe drumul de tara, iesim din sat, prin dosul curtilor si ajungem in locul numit Capul Dealului, unde a fost satul de bordeie in urma cu peste 150 de ani.Pe marginea acestui drum este crucea unui accidentat de circulatie, zdrobit de carul sub care a cazut in anul 1925.
Ultima casa pe dreapta, inainte de cotitura, este parasita de zeci de ani, cum au fost multe in sat.Dupa curba drumul mai inainteaza cateva sute de metri, ca apoi sa coteasca iar in unghi drept, catre dreapta, spre sud. In aceasta cotitura se afla centrul comercial al localitatii. Pe stanga, intr-o casa mai mare si veche a fost pravalia satului, cooperativa in anii socialismului, iar in fata – birtul, numit in perioada interbelica mat, de la Monopolul Alcoolului si Tutunului, unde se vindeau sticle de monopol, adica alcool. Mergand tot spre sud intalnim pe dreapta un parculet, cu biserica mai in spate, iar vis-a vis, un tapsan, langa care este cladirea fostei primarii si un modest monument pentru cei cazuti in primul razboi mondial. Aici se tinea pe vremuri hora satului. Cladirea scolii vechi si a caminului cultural este mai departe, pe dreapta, apoi apare singura casa cu etaj din Covei, ramasa tot la rosu din anii 30, de cand a fost construita. In continuare este un maidan, cu un fost lac in spate. In anii 50 aici era o casa parasita. Ultima ulita spre stanga ducea spre sediul fostului CAP, acum complet devastat.La iesirea din sat drumul coboara lin spre riu, peste care trece un pod din beton. In 1943 aici a fost construit primul pod din beton din Covei, cand primar a fost Vasile Cocora.Soseaua principala se numeste aici linie, in sat are vreo 2,5 kilometri, satul fiind lat de ceva mai mult de un kilometru. Locuitorii partii de nord se numesc deleni,iar cei din sud – valeni.Pe buza malului, la iesirea spre sud, dincolo de apa, se afla o moara, distrusa in anii socialismului.Tot atunci a disparut si dublul sir de salcii batrane ce insoteau tot parcursul Balasanului.
Ca arhitectura, casele sunt modeste, cele de car��mida arsa aparand de abia spre sfarsitul secolului al XIX-lea. Cea mai veche casa de caramida este casa Vladulescu, facuta intr-un stil eclectic, prin 1881, in care a fost magazinul. A doua ca vechime, datand de prin 1884, este casa Cocora, remarcandu-se printr-un stil tipic de casa taraneasca de campie. Constructorii ei, maistorii, cum se zice pe acolo, ar fi fost sarbi. Planul casei este simplu, dreprunghiular, cu doua niveluri, pivnita si parter, cu catre trei incaperi, cu zidurile groase de 50 cm. si intrarea pe la mijloc, avand prispa si balcon pe toata fatada, orientata spre nord. Intrarea in pivnita se face printr-un garlici larg, cu balconul deasupra. Acoperisul este din tabla, in patru ape, cu panta lina. La inceput avea jgheaburi de lemn de jur imprejurul streasinei largi. In jur avea o curte mare, cu multi pomi, vita de vie si acareturi, fantana, grajd, cotete, magazie ,patul si sopron, numit sofru. Cam aceasta era in general aranjarea caselor din Covei, multe din ele fiind din chirpici sau chiar din paianta.
Fiind situat in plina campie, satul abia de se zareste de departe, singurul element mai inalt fiind turla bisericii, care se vede doar dinspre Bailesti. Dinspre sud, de pe Magura cu Tei, se vede doar o dunga mai intunecata ,de verdeata, cu pete albe printre pomi, de la peretii caselor.Aspectul pozitiv al modificarilor climaterice prezentate mai sus a fost totusi plantarea dunelor de nisip cu salcami, prin 1890, pe vreo 100 de hectare, padurea rezultata fiind devastata dupa retrocedare, dar s-a refacut totusi din radacinile ramase.
Pana in 1960, cand s-a infiintat CAP-ul din Covei, la nord de sat a existat un loc numit Braniste, termen care in slavona inseamna loc oprit, adica rezervatie, unde era o padurice de stejari, ramasita a codrilor de odinioara, dar CAP-ul, sub conducerea inteleapta a partidului, a ras padurea, pentru a reda pamantul agriculturii, dupa sintagma stupida, la moda in anii socialismului. Aceeasi soarta au avut-o si lacurile, insirate ca o salba de medalii, de-a lungul cursului plin de meandre al Balasanului.Aceste meandre, sau cotituri, se numesc in limba romana veche coveie, de unde si numele satului.
Pana catre 1970 au existat Lacul al Mare, de vreo 20 de hectare, situat inspre Bailesti, Balta Mica, de vreo 10 hectare, Crucea lui Baluna, la marginea dinspre NV a satului, Capul Dealului, un lac mic ,sub un hectar, dar foarte pitoresc, la apus de sat, iar la SE, Caramiziul, Carjanul si Saraceaua, din care doar Caramiziul sau Lacul al Mic mai pastreaza un ochi de apa. Catre Boureni ar mai fi existat un lac, numit Reni, disparut inca din perioada interbelica probabil datorita drenajelor. Chiar si paraul care trecea prin Boureni si alimenta acest lac a cam disparut.Ultimele trei lacuri mentionate aveau amenajate pe maluri instalatii de irigat gradinile de zarzavaturi, dupa modelul adus de bulgarii din Bailesti, cu o uriasa roata a gradinarului, invartita de magari, pentru scos apa ce era ridicata in jgheaburi inalte si lungi, care o conduceau unde era nevoie. Toate au disparut cu desavarsire.
Drenajele si canalizarile executate la sfarsitul anilor 60 au modificat drastic hidrografia zonei.
Disparitia acestei splendide biocenoze acvatice a atras dupa sine si disparitia dramatica a faunei si florei adiacente. De-a lungul vechiului traseu cotit al Balasanului mai persista cateva smarcuri cu apa provenind din izvoarele de sub mal. Acolo se mai gasesc smocuri de papura, trestie si pipirig, populate de broaste si tantari.Un izvor mai puternic are fostul lac Caramiziul, numit asa dupa multele cioburi de caramizi ce se gasesc in latura sa de nord. Unele canale de drenaj mai au tipari si testoase, ultime ramasite ale unei faune deosebit de bogate. Pana in anii 60 era peste din belsug, cu specii valoroase, crap, platica, stiuca, caras, caracud��, lin, pe langa plevusca si scoici sau raci, iar avifauna era reprezentata de toate speciile acvatice din lunca Dunarii, cocori, starci, batlani, egrete, nagati, pescarusi, rate, gaste, lisite, gainuse de balta, care au disparut toate. Au mai ramas doar cateva berze. *Flora si fauna In flora arborescenta din Covei predomina salcamul, denumit aici cu un termen impropriu dafin. Adus si la noi din America, prin Turcia, in 1850, pentru a fi plantat pe nisipuri, s-a adaptat atat de bine de parca ar fi fost aici de cand lumea. Prin sat se mai intalneste otetarul fals sau puturos, denumit, tot impropriu castan, un arbore cu crestere rapida si lemn bun mai ales pentru foc, cu un frunzis ce aminteste palmierii.Salciile, ca si stejarii, au cam disparut. Au mai ramas ceva plopi, ulmi si artari, crescuti prin curti drept lemn de foc sau pentru eventuale constructii. Pomii fructiferi obisnuiti, corcodusul, marul, parul, visinul, gutuiul, prunul, ciresul si caisul sau zarzarul, cat si dudul, se gasesc prin curti. Dudul a fost la mare cinste pana prin anii 60, cand se cresteau intensiv viermi de matase.
Flora spontana ierboasa cuprinde plantele tipice de stepa, care au reaparut masiv in parloage. Bozul, musetelul, romanita, nalba, troscotul, doua specii de urzici si laurul (datura) se intalnesc de obicei pe maidane si pe marginea drumului. Doua plante interesante si foarte rezistente la seceta sunt grasita si coltii-babei.Pe ogoare locuitorii au de luptat la prasit cu faimosul pir, foarte greu de starpit, cu mohorul sau balurul,cornecii ghimpele,palamida,loboda sau stirul, maracinii si alte buruieni. Prin grau cresc maci salbatici, neghina si albastrele.
Plantele cultivate sunt in majoritate cereale si floarea soarelui. S-a renuntat la cultivarea sfeclei de zahar, care ocupa suprafete mari pana in 1990, dar a reaparut rapita.La plantele textile, canepa, in si bumbac, mult cultivate odata, s-a renuntat de tot, odata cu disparitia industriei casnice. La fel a patit si ricinul. Pana prin timpul razboiului s-au cultivat si arahide, in zona nisipoasa, naut, mazare, mei si sorg, acesta din urma mai ales pentru maturi, ba a fost si o tentativa de a cultiva orez in zona umeda de la Capul Dealului.
Dupa 1990, cand s-au retrocedat pamanturile si tot ce a insemnat CAP a fost distrus cu inversunare, s-au replantat suprafete cu vita de vie hibrida, pentru consumul propriu.
Pe vremuri, in medicina populara, se foloseau mult asa numitele leacuri babesti, bazate in mare parte pe plantele din flora spontana. Aici se mai intalnesc si acum sulfina, musetelul, coada soricelului, menta, nalba, patlagina, pelinul si pelinita, tufele de maces, porumbar, paducel, soc si corn, rugii de mure, iar prin curti mai sunt tei, ale caror flori se folosesc pentru infuzii.
Dintre plantele de apa trestiile se foloseau la acoperit soproane si cotete, papura la impletituri, cum ar fi rogojinile si vestitele sacose oltenesti, papornitele, iar nuielele de rachita pentru impletit cosuri, garduri si patule. Lintita si nuferii au disparut odata cu lacurile.
Despre fauna se poate vorbi tot asa, la trecut si la prezent. Pana la colectivizare aproape fiecare familie avea vite mari si mici, vaca, boi, de multe ori si cai, carul si caruta fiind singurele mijloace de transport la indemana, apoi capre, oi si desigur, porci. Bivolii si magarii se cresteau mai putin. Acum au mai ramas porcii, cainii si pisicile, restul rarindu-se considerabil. Caii se pare ca s-au mai inmultit ceva, dupa 1990.
Prin apele acelea multe mai existau o multime de lipitori, care napadeau orice fiinta ce calca in mal, apoi cel putin doua specii de melci de apa, una cu spirala cochiliei plata si alta conica, doua specii de scoici, raci, insecte ca boul-baltii, libelule mari si mici, cele mari fiind numite si calul-dracului, paianjeni de apa si tantari, mancati parca fara spor de broaste. Dintre batracieni mai existau broasca raioasa, brotacelul verde, de copac si broscuta cantatoare, cu burta portocalie. Acestea au supravietuit intr-un numar mult mai mic. Mai exista si un pestisor interesant, numit fata.
Se cresc si ceva albine, dar albinaritul nu este raspandit la campie.
Dintre reptile se pot aminti existenta soparlelor, a gusterilor, a catorva serpi si a broastelor testoase de apa. Serpii mai raspanditi sunt cei de casa, cu tamplele galbene. Mai erau si serpi de apa si se mai povestea despre niste serpi mari, castanii, din specia numita balaur din cauza dimensiunilor mari.
Avifauna este inca bogata si cuprinde multe specii de pasari. Cele mai multe, prea multe chiar, sunt ciorile negre. Mai sunt si stancute si ceva ciori grive, iar prin tufisuri, cotofene. De asemenea sunt multi grauri. Vrabiile se intalnesc prin sat, iar randunicile si lastunii s-au rarit considerabil.Pasarile de camp intalnite mai des sunt prepelita, potarnichea, ciocarlia si ciocarlanul, precum si rapitoarele, eretele si uliul. Prin poduri se adapostesc rapitoarele de noapte, huhurezii si cucuvelele, detestate dintr-o superstitie stupida. Prin padure ar mai fi existat bufnite, dar acum mai sunt doar granguri, mierle, sturzi, ciocanitoare, sticleti, cinteze, pitigoi si pupeze, si desigur, vestitii cuci. Din pacate turturelele au disparut prin anii 60, eliminate de gugustiuci, pasari mai mari si mai agresive. Prigoriile si gaitele sunt ceva mai rare, daca nu cumva au si disparut.
Mamiferele salbatice includ de la soareci ce camp, guzgani, popandai, catelul-pamantului, cartita, harciogul, iepurele, pana la nevastuica si dihor, ca sa amintim si carnivorele, apoi mai apare uneori sacalul, venit de peste Dunare, precum si vulpea.S-ar putea sa reapara mistretii, poate si caprioarele; lupii – mai putin probabil.Ariciul si viezurele se intalneau mai demult, dar nu prea se mai vad.
Pasarile domestice sunt cele obisnuite: gaina, gasca, rata, curca si bibilicile, numite la Covei cate. Se cresc si porumbei, in regim de semilibertate. *Istorie Acest capitol mai ales este o invitatie si o rugaminte adresata in primul rand fiilor satului de a completa cu date si informatii ce nu mi-au fost la indemana. Istoricii si indeosebi arheologii ar avea de cercetat intr-un loc unde nu s-au facut cercetari sistematice, pe teritoriul satului existand cel putin trei situri. Datele si documentele istorice fiind putine, doar legenda mai ofera ceva informatii despre fondarea satului. Zona ocupata de aceasta asezare a fost propice locuirii, urmele de activitate umana coborand in timp mii de ani, pana in epoca bronzului si probabil, pana in neolitic.Dovezile acestei locuiri stravechi se mai pot gasi in pamant, in locul numit La Caramizi, ce se afla la o distanta de cateva sute de metri in spatele fostului CAP, pe malul singurului ochi de apa ramas din lacul numit , sugestiv, Caramiziul. Aici, dupa arat, solul da la iveala o multime de cioburi ceramice si de caramida. S-au gasit acolo resturi ceramice care au putut fi datate incepand cu epoca bronzului si pana in secolul IV e.n., cioburile din perioada feudala fiind mult rare aici, apoi fusaiole, o rasnita primitiva de piatra, silexuri fragmentare si bucati mai mari de paianta arsa, dupa cum arata amprentele de nuiele si trestie din lutul ars. Un inel si cateva fibule de bronz, din secolele II-III e.n. au fost donate Muzeului Olteniei prin 1984. Tot din Covei mai provine si un denar imperial roman, de la Caracalla, datat 201-206 e.n.mjoritatea cioburilor descoperite dareaza din secolele II-III, provenind, probabil, de la o villa rustica romana. Arheologii mai au de gasit fundatiile cladirilor, necropola si, eventual niste inscriptii. De asemenea mai au de cercetat urmele asezarii de la Saraceaua, la vreo 1,5 kilometri mai spre rasarit, unde, pe un platou cu promontoriu, se vad multe cioburi ceramice, probabil feudale. Singura moneda feudala din Covei este un triplu gros polonez emis de Sigismund al III-lea in 1598, adica contemporan cu Mihai Viteazul. Tot din perioada feudala dateaza tezaurul de la Covei, descoperit de locuitorul Dumitru I. Mitrica (n.1873), la arat, la 500 de metri spre apus de sat, pe locul lui Petru Nicolaescu, in data de 19.03.1927, care, din fericire, a putut fi recuperat integral si se afla acum la Bucuresti. In acea zona a existat satul de bordeie, a carui biserica a fost tot un bordei mai mare.Tezaurul este alcatuit din obiecte de argint, disparate, respectiv un castronel ornat cu sfinti si cu inscriptia in slavona Fauritu-s-a acest pahar in anul sapte mii douzeci si trei.S-a cumparat a bea intru slava lui Dumnezeu., un alt castronel, ornat cu motive zoomorfe, asemanator cu vasele scitice, o teaca de argint pentru doua cutitase, un cauc mic de argint, de forma unei tigve, un colier de argint de 59 cm., doua placute discoidale de argint, un cristal de stanca slefuit oval si 29 de nasturi sferoidali , tot din argint. Daca vasul cu sfinti, cu un diametru de 155 mm si inaltimea de 42 mm, este datat leat 7023, adica 1515 AD, nu inseamna ca si satul dateaza din acel an sau din jurul lui. De asemenea nu pare sa aiba legatura cu biserica-bordei, mai degraba fiind vorba de mica avere a verunui locuitor mai avut, care a ascuns-o din cauza navalirilor turcesti ce s-au succedat mult prea des in Oltenia in perioada 1770-1839. Din auzite stiu ca ar mai fi existat un alt tezaur, descoperit prin zona lacului Caramiziul, prin anii 1930 si disparut in anii tulburi de dupa razboi. Acesta ar fi fost compus din niste podoabe femeiesti, de argint, ornate cu pietricele colorate. Aici ar mai fi fost descoperite si cani si farfurioare intregi, din ceramica, pierdute in timp.
Tot in zona Capul Dealului bunicii mei ar fi descoperit, la arat, o caldarusa de arama, cu capac, in care era pus lantul de la vatra. Si acestea au disparut in timp.
Satele Covei si Boureni nu apar in harta austriacului Schwantz, executata in 1722 si nici in cea a lui Specht, din 1790, teritoriul acestora fiind marcat ca faneata si pasune.Prima mentiune istorica sigura a satului Covei este catagrafia Doljului, din 1837, in care apare ca un sat mic, de mosneni, cu numai 63 de familii. Socotind o medie de 5 persoane de familie, reiese ca atunci erau vreo 300 de locuitori, pe cand satul manastiresc Bistret avea 217 familii si peste o mie de locuitori. Boureni avea 97 de familii iar Cioroiul 62, asta ca sa amintim doar satele de mosneni, pentru ca celelalte erau de clacasi, plasa Balta mai avand 15 sate manastiresti, 13 boieresti, 2 ale spitalului Brancovenesc si unul mixt. Pe atunci populatia din zonele de campie, cu teren mai fertil, era mult mai rara, majoritatea locuitorilor preferand poienele din codrii nesfarsiti care acopereau Oltenia pana catre a doua jumatate a secolului al XIX-lea, din cauza jafurilor neincetate la care erau supusi, mai ales de catre turci, dar si de rusi si austrieci. Ultima ocupatie straina, cea austriaca, s-a terminat in 1856.
Si acum, daca documentele oficiale sunt asa de sarace, sa coboram un pic pe taram de legenda. Traditia orala il mentioneaza drept intemeietor al satului pe Dumitru Musat, care a venit cu familia ca refugiat din calea turcilor, de prin Mehedinti, unde avusese o mosie de peste o suta de hectare, si a ajuns pe la Cioroi, de unde a fost nevoit sa se refugieze mai departe, pentru ca si acest sat a fost devastat complet de jaful si incendiul provocat de turci in timpul razboiului ruso-turc. Se zice ca pe atunci locuitorii din zona aveau doua oisti la car, ca sa schimbe cat mai repede directia de fuga. Fugind astfel, bajenarii au gasit un loc de popas in marginea padurii numita Branistea lui Nasoi, langa crasma lui Turi��a. Impreuna cu Musat au mai venit inca sase mosi de legenda, considerati intemeietorii satului Covei, si anume Durlea, Iordache, zis Geica, mos Stefan, Barbu Busuioc, Marcu Valcan si Marin Sclipcea.Numele de familie ale acestora se mai intalnesc si astazi in sat. Pamantul de la Covei fiind fara stapan oficial, aici s-au putut aseza diversi refugiati, care deveneau proprietari peste pamantul defrisat si destelenit de ei.Tot asa s-au mai asezat si ciobani, veniti cu oile de la munte la iernat, ca stramosul Cocora, venit probabil de la muntele Cocora, din Valcea, mai putin probabil ca de la muntele Cocora de langa Busteni, acestia din urma intemeind probabil satul Cocora din judetul Ialomita.Putem trage asadar concluzia ca actualul sat Covei a fost intemeiat in primele decenii ale secolului al XIX-lea, ca sat de bordeie, asezate in zona de la Braniste si apoi la Capul Dealului. Traditia orala spune ca Iordache , zis si Geica, fratele lui Dumitru Musat, mergand sa ia niste porumb dintr-un patul situat mai la margine, a fost vazut si impuscat de un turc. Ranit de moarte, Geica s-a tarat in niste tufisuri, unde a si murit. Acolo a fost gasit de fratii sai si dupa ce l-au inmormantat, langa mormant au sapat o biserica-bordei, care avea garlici, naos si altar. Groapa bisericii se mai vedea in lucerna lui Afrem Vladulescu, in prima parte a secolului XX.
Despre urmasii celor sapte mosi intemeietori au ramas mai multe referiri. Astfel Ion cel Mic, fiul lui Geica, a avut doi copii, pe Nicolae, nascut in 1818 si casatorit in Covei cu Ioana Stica din Macesu de Sus si pe Constantin, zis Dinu Logofatul. Acesta din urma a invatat carte de la logofatul Dinu Hurhuti, un ardelean venit cu oile de la munte si apoi la Craiova, de la Ion Maiorescu,candva in perioada 1835-40. A fost cantaret la biserica si logofatul satului (un fel de notar), dar mai ales primul invatator, care a deschis prima scoala din Covei. Nicolae a avut sase copii, trei baieti, Vasile, Nicu si Mihai, zis Mieita si trei fete, Dina, Maria si Floarea. Nicu si Mieita au ramas in Covei, Nicu murind in 1940 iar Mieita a fost tatal a doi dintre invatatorii de mai tarziu din Covei, Petru Nicolaescu si Stefan Ioan. Numele diferite de familie al fratilor denota faptul ca pana in a doua jumatate a secolului al XIX-lea acestea nu erau fixate.
La biserica din bordei a slujit mai intai popa Dinu din Catane, despre care se spune ca avea de obicei sa doarma in garliciul bisericii, invelit in cojoc si cu bata sub cap, ca sa nu-i fure paganii icoana si sa nu calce vitele peste mormintele din jurul bisericii. Din acest cimitir au fost mutate cateva pietre funerare, din calcar cochilifer, colturoase si cu inscriptii chirilice, cam sterse, in capatul cimitirului cel nou, de la marginea satului. Dupa traditie, barbatii aveau pietre funerare colturoase, iar femeile – rotunjite. Legea din 1864 interzicand inmormantarea pe teritoriul localitatilor, cimitirele din jurul bisericilor au fost parasite.Prea putini locuitori mai stiu unde a fost cimitirul vechi.
Pentru ca satul Covei a fost la inceputuri un sat de bordeie, merita sa facem o paranteza, descriind aceasta constructie desueta, disparuta din peisaj de ani buni. Bordeiul este o locuinta subterana, fiind raspandit mai ales in zona de campie. Pentru clima de aici ofera cateva avantaje certe si anume vara pastreaza racoare si iarna fereste de inghet, chiar si fara foc. In vremuri de rastriste, punandu-i brazde de iarba pe acoperis, era perfect camuflat. Chiar daca era descoperit de navalitori si incendiat, se putea reface repede, inlocuindu-i acoperisul. Intr-un bordei mai mare se puteau adaposti si vitele, care incalzeau locul, cand, din cauza dusmanilor care ar fi vazut fuiorul de fum, locuitorii pregetau sa aprinda focul iarna.
Bordeiul era alcatuit in principal dintr-o groapa dreptunghiulara, sapata in pamant la vreo doi metri adancime, cam de 3 metri pe 6. Aceasta era incaperea principala, numita celar, sau, dupa influenta turceasca, ogeac. Acoperisul, in doua ape, era facut din stuf, paie sau coceni si se sprijinea pe un rand de stalpi din lemn, ce treceau prin centrul bordeiului. Accesul se facea printr-un garlici, o scara acoperita, sapata inclinat, cu treptele intarite cu tarusi de lemn, situata de obicei in fata, pe latura mica. Pe partea opusa intrarii se gasea caminetele, adica vatra cu corlata si cosul larg, pentru fum. Acesta era chiar un cos din nuiele, de forma tronconica, tencuit cu lut, sa reziste la foc. Corlata este polita din jurul cosului. De-a curmezisul cosului era zalarul, un lemn solid de care se atarna lantul pentru ceaun sau test. Prin cosul larg se arunca in bordei combustibilul, lemne de foc, vreascuri, sau coceni. Pe peretele lateral era o firida in care statea opaitul, amnarul cu cremenea si iasca de aprins focul si troaca cu sare. Tot lateral, in stanga si dreapta erau lavitele pentru dormit si pastrat toalele, sau, la cei mai saraci, doar niste maluri de pamant, lasate la sapat, peste care se asterneau paie, fan, rogojini sau piei de oaie netabacite. Ca invelitoare se utiliza cerga, o panza mare de canepa, folosita si la vanturatul boabelor. In loc de perne erau niste capataie umplute cu paie. Ca mobilier se mai gasea o masa scunda si rotunda, pusa mai aproape de vatra, si in jurul ei, scaunele cu trei picioare sau butuci pentru sezut. In peretele din fund se sapa o zaboaica sau zamnic, adica o camara pentru alimente, unde se pastrau malaiul, ceapa, usturoiul, ardeiul uscat, varza acra si altele, dupa puterea fiecaruia. In jurul vetrei, langa nelipsitul test – o farfurie mare de lut, pusa cu gura in jos peste foc, la incins si folosita la copt painea –erau mai multe vase de lut si eventual caldarea de arama, iar pe masa – strachini, linguri si blide din lemn. Usa bordeiului se numea praftorita si era de obicei o impletitura de smicele pe darjala, adica nuiele pe un bat, care se mai completa iarna cu o cerga sau blanuri de oaie. Vitele stateau in ocoale sau in staul, dupa averea fiecaruia.
La rasarit de sat, catre nord fata de sediul fostului CAP, au existat, pana spre 1960 ,bordeiele tiganilor, ale caror urme se mai vad si acum. Intre timp, fostii minoritari tind sa devina majoritari.
Popa Ion, fiul si urmasul popii Dinu, a fost ginerele lui Ion Iordache Geica si a invatat carte slavonesca la Dii, Vidinul de azi, din Bulgaria. Fiul sau Mitrica, devenit popa Dimitrie Ionescu, dupa numele sau oficial, a invatat popia la Episcopia Ramnicului si a fost un preot respectat si cu multa influenta in sat.
Logofatul ardelean Dinu Hurhuti, venind sa pazeasca oile lui Ion cel Mic, l-a invatat carte si pe fiul acestuia, Dinu Logofatul. Dupa Dinu Logofatul a urmat intru logofetie Petre Busuioceanu, zis Trunca, si el fost elev al lui Hurhuti, acest ardelean fiind de fapt primul invatator, neoficial, din satul Covei. Alti stiutori de carte din vechime au mai fost si Pascu Marinescu precum si Mihai N. Ion, zis Mieita, care a fost dascal la biserica si invatator peste saizeci de ani.
Dupa aproape o jumatate de secol de la intemeiere, satul dezvoltandu-se considerabil, biserica din bordei nu a mai facut fata, asa incat comunitatea si-a ridicat o biserica noua, din zid de caramida, intre anii 1853-1858, cu plan simplu, o turla in fata si acoperis de tabla. Intre anii 1935-1941 vechea biserica a suferit lucrari ample de restaurare, cu care ocazie pisania originala, scrisa cu chirilice, a disparut. Din fericire a fost totusi transcrisa si avea urmatorul continut:
Observam aici numele unor urmasi directi ai intemeietorilor legendari ai satului, precum si utilizarea stravechiului slavonism sin pentru fiul lui.
Prima pictura a fost executata in fresca, dupa canoanele bizantine, iar cea de-a doua, de dupa restaurare, este opera preotului C. Barneanu, din Craiova. Biserica s-a resfintit in anul 1941, aprilie 27, de catre mitropolitul Olteniei, I.P.S. Nifon Criveanul, protoiereu al Doljului fiind Ic. Stavrofor Elefterie Marinescu, in zilele regelui Mihai I.Restaurarea s-a facut prin grija preotului Anastasie Dinu, (cel numit preot in Covei pe 15 decembrie 1927), impreuna cu un comitet de sateni si cu dania raposatului Kirita Stanescu si a sotiei sale Angela, a lui Gheorghe Morega si a sotiei sale Maria si a satenilor.
Alti preoti care au slujit la Covei au fost Stefan Simionescu, transferat la Boureni, Stefan Olteanu, transferat la Bistret si Petre Petrescu,despre care nu se mai stie nimic. O figura pitoreasca a fost popa Tachita, din anii de dupa razboi, poreclit de colegii seminaristi Balerca, iar in anii 90 ai secolului trecut a trecut pentru cativa ani prin Covei si popa Pomana, cu un nume predestinat. In prezent mai slujeste preotul Elian Cocora, din Rast, al carui tata este din Covei.
Cel de-al treilea preot din Covei, Dimitrie Ionescu, a fost si primul care a slujit in biserica de zid, incepand cu 1858, avandul ca dascal pe Mieita, cel care ii invata carte pe copii in tinda bisericii pana prin 1889, cand s-a infiintat oficial scoala din Covei. Invatatorii Dinu Hurhuti, Dinu Lofofatul si Mieita, oficial numindu-se Mihai N. Ion nu erau invatatori atestati. Ca sa urmeze cursurile unei scoli adevarate, copii din Covei trebuia sa mearga la Catane, unde preda un dascal vestit in epoca, pe nume Stefan Ghinea.
Dupa infiintarea oficiala din 1889, in anul urmator, 1890, Casa Scoalelor a zidit primul local cu destinatia de scoala, format dintr-o sala de clasa si o cancelarie, pentru care s-au cheltuit 4395 de lei. In 1922 i s-a mai adaugat inca o sala de clasa. Cu ocazia reformei agrare din 1919 scoala a fost improprietarita cu 4,5 hectare de teren arabil. Din venitul de pe acest teren si dintr-o mica subventie de la primarie s-a intretinut scoala, pana la reforma din 1948.
Datele statistice ofera o situatie a numarului de elevi inscrisi pe decenii.Astfel, pentru deceniul 1888-1898 apar inscrisi in clasa intai 178 de baieti si doar 8 fete, in clasa a doua 101 si 6, in a treia 68 si 4, in a patra 54 si 4 iar in a cincea 30 de baieti si numai 3 fete. In clasa intai se constata o rata mare de repetenti, respectiv 72 de baieti si 2 fete. In deceniul urmator, 1898-1908 sunt inscrisi 152 de baieti si 54 de fete in clasa intai, 116 baieti si 19 fete intr-a doua, 120 si 13 intr-a treia, 102 si 8 intr-a patra si 104 si 6 intr-a cincea. Conform traditiei, fetele erau evident discriminate, pana si rata lor de repetentie fiind mai mare. Chiar si in deceniul urmator, 1908-1918 proportia dintre baieti si fete ramine de 2 sau 3 la 1. Situatia incepe sa se schimbe de abia dupa razboi, in deceniul 1918-1928 fiind inscrisi 321 de baieti si 177 de fete. In 1925 apare si ciclul superior, cu clasele V-VII, dupa ciclul elementar de patru clase. Numarul de elevi inscrisi in clasele superioare scade insa progresiv. Interesant este ca in deceniul 1928-1938 si pana in 1943, in clasa a VII-a gasim inscrise 101 fete si 75 de baieti, respectiv 38 de baieti si 58 de fete. Promovabilitatea este in general buna, dar mai slaba in prima clasa.
Dintre primii invatatori de stat, adica oficiali, ii putem aminti, in ordine cronologica, pe urmatorii: Petre Stanescu, invatator la Covei intre 1888-1905, apoi, in continuare, au mai predat la catedra Mihail Pasculescu, Victoria Pasculescu, Petre Nicolaescu, Ion Mitrica, Maria Nicolaescu, Ana V. Popa, autoare a unei incercari de monografie a satului in 1943, Vasile Popa Macesanu, Traian Nichita, Stana Durle si alti cativa, amintindu-i doar pe cei care au functionat pana in 1948. Majoritatea dintre ei erau din Covei. Invatatorii din sat au fost implicati activ in viata culturala si politica a satului.Mihail Pasculescu, nascut la Covei in 1871, a fost un militant socialist foarte activ in zona, fiind chiar reclamat la prefectura de catre primar, ca agita spiritele. Vasile Popa M��cesanu a fost subinspector scolar si poet, publicand versuri samanatoriste in revista Arhivele Olteniei. Tot ei au scos in 1937 si o efemera revista culturala.
In jur de 1965 s-a construit noul local al scolii, copii fiind atunci multi, ca in prezent numarul lor sa scada dramatic, putinii elevi ramasi mergand la scoala din Boureni. Si aici las rugamintea de a se completa datele despre scoala si activitatile culturale din perioada 1950 pana in prezent.
Pana in perioada celui de-al doilea razboi mondial au plecat la scoli superioare doar 63 de elevi, la un total de 1359 de locuitori, recenzati in aprilie 1941. Dintre absolventii de scoli superioare, originari din Covei, in 1943 erau plecati sa munceasca in alte localitati 35 de persoane, respectiv 4 ingineri, 1 profesor, 5 invatatori, 1 avocat, 2 preoti, 5 ofiteri, 5 subofiteri, 10 functionari si cate un agent sanitar si veterinar. Tot atunci mai urmau cursurile inca 28 de coveieni, 6 la scoli comerciale, 8 la profesionale, 6 la meserii, 4 la licee, 2 la facultatea de medicina, 1 la teologie si 1 la litere. Dupa razboi, mai ales in anii 60-80, foarte multi copii au plecat la scoli diverse, ramanand sa lucreze dupa absolvire in alte localitati, in principal in orase, astfel incat satul a ramas fara tineri si s-a depopulat.
Evolutia demografica a satului ca grafic are forma unei curbe, cu punctul culminant in anii 1960. Daca pentru 1837 se estimeaza un numar de 300 de locuitori, in 1888 erau recenzati 763, din care 342 fiind de sex masculin si 361 de sex feminin, ca dupa doua decenii, in 1908 sa fie deja 1028 locuitori, 492 de sex barbatesc si 536 de sex feminin. Pentru anul 1938 s-au inregistrat 1401 locuitori, 676 de sex masculin si 725 de sex feminin, dupa care populatia a scazut usor, scaderea fiind mai mare in anii razboiului, cand multi fii ai comunei au si murit pe front. O crestere demografica s-a inregistrat apoi iar, in anii 50-60, dar plecarile masive ale tinerilor au dus la imbatranirea si depopularea satului, care in anul 2005 mai avea inregistrati oficial 663 de locuitori, mai putini chiar decat in 1888.
Diferenta dintre barbati si femei este data de grupa de varsta inaintata, pentru ca femeile traiesc mai mult decat barbatii. In ciuda conditiilor precare si a asistentei sanitare cvasiinexistente, se pare ca nivelul de sanatate al locuitorilo a fost totusi bun. Listele electorale din anii 1929 si 1932, care s-au mai pastrat, arata multi locuitori sexagenari, chiar si octogenari, ca Busuioc M. Fira, nascut in 1847, Ion N. Ion, n. 1849, Nasoiu I. Gheorghe, n. 1859, Nicolae Marin, n. 1847, Puiu Mitrica, n.1849, Marcu Ilie, n.1856, Marinescu Pascu, n.1852, Valcan N. Ion, n.1855 si altii. In aceste liste sunt inscrisi insa numai barbati, singurii cu drept de vot atunci. Cazuri de TBC au fost doar cateva, unul singur de pelagra, ceva mai multe de malarie, doar epidemiile creind probleme mai grave. Astfel in 1890 a bantuit o epidemie de tifos exantematic din cauza careia au murit foarte multi locuitori, fiind inregistrati atunci de zece ori mai multi morti decat nasteri, mortii fiind pusi chiar cate doi-trei intr-o groapa. Varsatul de vant a avut si el un numar de victime. In septembrie 1912 vreo zece locuitori ai Coveiului au avut o moarte fulgeroasa in cateva zile, din cauza holerei. *Economia Economia satului Covei a fost si este bazata pe agricultura, in principal pe cultivarea cerealelor.Pe zona nisipoasa se mai cultiva si pepeni. Pana in anii 50 a fost o industrie casnica foarte activa, apanajul femeilor, care torceau, teseau, remarcabile prin finete fiind maramele de borangic, faceau haine si covoare, barbatii mai facand funii, opinci si cojoace sau caciuli. Dupa aceea s-au mai tesut mai ales covoare persane. Pescuitul asigura aportul de proteine si celor mai saraci locuitori, pentru ca aveau unde pescui, iar acum nu mai au.V��natoarea era mai mult o distractie decat activitate economica, dar exista vanat abundent.Comertul era asigurat de o pravalie, devenita cooperativa, si de un birt.Pentru a se combate tendintele de specula, primaria din Covei a dat si o ordonanta, in 1932, prin care limita pretul zaharului tos la 36 de lei kilogramul!
Banii fiind putini, se practica schimbul in natura, echivalentul cel mai des folosit fiind banita de porumb sau grau, sau blidul de malai, cu care erau platiti negustorii ambulanti ce treceau prin sat.Acestia erau figuri pitoresti, umbland pe toate ulitele si strigandu-si marfa cu modulari in voce, unii cu ace, piepteni, ata, altii cu spete pentru razboiul de tesut, rudarii vindreau linguri, fuse si blide, sau dogarii ce reparau toamna butoaiele, sau pacurarii care vindeau pacura dintr-un butoi negru si lunguiet, asezat intr-un car special. Mai erau in perioada interbelica si inainte, gazarii ambulanti, vanzand petrol lampant, pentru ca pana in 1960 iluminatul casnic era asigurat de lampi cu petrol si de interesantele felinare de vant. Tot toamna mai veneau valcenii cu posirca,( un otet din fructe), si cu fructe uscate, prune si mere mai ales, pe care le schimbau pe malai. De la Bistret mai veneau pescarii cu peste proaspat sau uscat si sarat, pe care-l dadeau tot pe malaiul ce constituia un fel de valuta forte. Pentru tarani banii propriu-zisi erau cam raruti, ca sa-i aiba trebuind sa vanda cantitati mari de cereale catre vesnicii samsari ce le cumparau intotdeauna pe un pret derizoriu, sau sa vanda ceva vite,la targ, de pe urma carora se puteau capata bani buni.Targurlile mai apropiate erau la Bailesti si la Barca.
Nevoia de bani in numerar i-a determinat pelocuitorii din Covei sa-si infiinteze o banca populara si astfel a luat fiinta pe 29 ianuarie 1911 Banca Populara Cooperativa „Mihail Kogalniceanu„,avandu-l ca presedinte pe preotul Petre Petrescu , drept secretar-contabil si casier pe invatatorul Mihail Pasculescu si vicepresedinte pe Alexandru S. Nasoiu. Membrii fondatori au fost Dinu St. Fira, Afrim M. Valcan, Mihail M. Mitran si D. Carauleanu. Statutul bancii are 26 de pagini si a fost inregistrat la judecatoria rurala ocolul Bailesti. Banca a functionat cel putin pana pe 12 septembrie 1919, dar se pare ca inflatia din anii de dupa razboi a oprit-o, pentru ca locuitorii din Covei se adresau in anii 30 la Banca Agricultorilor, cu sediul in Negoi.
Anii 1949-1959, obsedantul deceniu, au adus necazuri mari locuitorilor mai gospodari din Covei, supunandu-i la cote ruinatoare si la tot felul de persecutii asa incat acestia de abia au asteptat sa scape cumva de pamant, dandu-l la stat sau la GAC, devenit ulterior CAP. Acest CAP chiar a prosperat in anii 60, dupa care politica de jaf a PCR nu a mai permis taranilor sa prospere, ajungand pana acolo ca le-au luat si curtile. Dupa 1990 locuitorii au desfiintat, impartit si devastat averea CAP-ului, de parca n-ar fi fost munca lor, si s-au intors la o agricultura in mare parte primitiva si nerentabila, zisa de subzistenta. Au devastat de asemenea si sistemul de irigatii, care functionase cu rezultate bune. *Viata culturala Mult timp viata culturala a satului Covei a stat sub zodia folclorului, ale carui manifestari au fost integrate zonei de campie din sudul Olteniei. Las si aici rugamintea de completare a informatiei subtirele ce o detin in acest domeniu, cu speranta ca va fi fost cineva care a cules din creatiile populare, pana sa nu fi disparut de tot obiceiurile traditionale. Costumul popular mai era purtat in anii 50 doar in varianta sa mai sobra, de lucru, cel de sarbatoare, cu ornamentatie bogata, fiind inlocuit de hainele cumparate de la oras. Hainele de lucru erau foarte simple, barbatii purtand vara o camasa lunga pana la genunchi si izmene albe, fiind incinsi cu bete de lana rosie, daca nu cu o simpla sfoara, purtand eventual si o palarie de pai, iar femeile aveau o fusta gri si camasa tot alba, purtand pe cap o basma obligatorie pentru femeile maritate, pe care o purtau chiar si pe canicula, doar ca-i mai ridicau colturile pe crestet. Vara se purtau desculti, in anotimpul rece purtand opinci sau bocanci. Barbatii purtau pe cap iarna o caciula de miel si imbracau poturi, pantaloni de postav, si un zabun sau un cojocel. Prin anii 50 au inceput sa se poarte sepcile, dar mai ales bastile bleu-marin, iar in picioare incaltau tenesi, dupa noua traditie proletcultista.
Printre obiceiuri se numara o influenta bulgareasca pentru semnele afirmativ si negativ, cei din Covei dand invers din cap, stanga-dreapta pentru da si de sus in jos pentru nu. Dintre legendele locale imi mai amintesc despre faraoane, care erau un fel de stime ale baltii, ce ieseau noaptea din apa si-i inhatau pe trecatori, tragandu-i in adanc, dupa ele, precum si cea despre iarba fiarelor, pe care, daca o aveai, puteai deschide cu ea orice incuietoare. Un personaj legendar, pomenit ca termen de comparatie negativ, este Dandulea, cel care facea totul anapoda.
Testul era fabricat de niste femei specializate, care-l faceau dupa un intreg ritual. Acum se mai face dintr-o janta de camion, completata cu lut.
In anii 50, pe seceta, mai dansau paparudele, niste tigancuse imbracate cu fuste de boz. Conform traditiei, mana scrantita se vindeca daca era calcata pe prag de o femeie care a nascut gemeni.
Ca obiceiuri specifice locului, imi amintesc despre parlitul socrului, un ritual de purificare prin foc, ancestral, practicat cu ocazia nuntii, cand socrul, ca ispasitor, era trecut prin foc. De asemenea, tot cu ocazia nuntii se mai practica dansul ursului, cand un barbat se costuma in urs si topaia in fata alaiului de nuntasi si printre ei.
Si la Covei nuntile se tin in corturi lungi, facute din cergi si intinse in curte. La masa primul fel servit consta din muraturi, de obicei ardei capia in saramura si tuica. Celelalte sarbatori traditionale se intalnesc si in alte sate si au fost descrise de folcloristi. Ramane sa se sublinieze specificul local de catre acestia, in masura in care exista.
O superstitie intalnita numai aici, spune ca daca treci cu pasul peste cineva culcat jos, trebuie neaparat sa faci pasul inapoi, altfel respectivului i se incurca matele. De fapt viata celor de la tara era guvernata de un intreg esafodaj de superstitii, pentru toate ocaziile.
Influenta carturareasca a fost puternica la Covei, avand in vedere ca aici au existat stiutori de carte relativ mai numerosi, fata de alte locuri, inca din vechime. In anii 30 chiar se glumea, numindu-se Coveiul, desigur de catre proprii sai locuitori, micul Paris, pastisa dupa supranumele Bucurestiului. Din cate stiu, aici s-a editat prin 1937 o revista culturala, careia inca nu i-am dat de urma. Caminul cultural se afla langa scoala veche, intr-o curte prea mica pentru cele doua institutii. Bazele lui au fost puse in anul 1942 de catre Vasile Popa Macesanu, invatator si subinspector scolar, preotul Anastasie Dinu si invatatorii Traian Nechita si Ana V. Popa, pana in 1947 numindu-se Regina Maria. Aici se organizau manifestari culturale constand din serbari scolare, apoi spectacole diverse, dintre care cel mai mare succes il aveau concertele de muzica populara si, din anii 50, de filmele care erau aduse de caravana cinematografica, o duba verde, a carei aparitie crea senzatie in satul in care trecerea unui camion era un eveniment.
Vara, in fiecare duminica, se organiza hora satului, de obicei pe tapsanul din fata primariei, dar si in vale uneori.Acolo se strangeau mai ales tinerii, premeniti cu straie noi. Pana in anii 50 si 60 orchestra din Covei era compusa dintr-un clarinet si o toba mare, cu talgere deasupra. *Activitatea politica Si aceasta a fost intensa in Covei, unde si-au gasit adepti cam toate partidele politice de pe scena romaneasca.
Din punct de vedere administrativ satul Covei a fost cand comuna, cand a apartinut de comuna Catane, prin anii 1900, iar comuna autonoma interbelica, acum fiind component al comunei Afumati. De asemenea a oscilat denumirea plasei de care a apartinut (subdiviziune a judetului), respectiv plasa Balta, plasa Bailesti sau plasa Segarcea, traditionala, de sute de ani, fiind denumirea de plasa Balta, a judetului Jiul de Jos.
Printre primari, s-au numarat Petre Marinescu, la conducerea comunei intre 1884-1895, primul atestat cu aceaasta functie, apoi pe Ion F. Vladulescu, primar prin anii 30 si pe Vasile I. Cocora, mentionat si mai sus. *Consideratii onomastice Dintre numele de familie cel mai des intalnite in listele electorale din anii 30 citez urmatoarele, specifice satului Covei: Albu, Busuioc, Cocora, Dragomir, Dinu, Durle, Furis, Fira, Goiceanu, Iordache, Ion, Ionescu, Marinescu, Mitrica, Musuroi, Marin, Marcu,Micu, Mitu, Musat, Manea, Mitran, Macamete, Nicolae, Nasoiu, Nita, Noana, Nechita, Pasculescu,Petrescu, Popa,Puiu, Stefan, Staicu, Tica, Tabaran, Udrea, Valcan, Voinea, Vladulescu si Zdrafcu, acesta din urma fiind probabil bulgaresc. Din studierea numelor ce apar in pisania din 1858 remarcam ca numele de familie nu erau fixate, fenomen ce apare doar in a doua jumatate a secolului XIX, cand un fiu al lui Ion iscalea Ionescu, al lui Vlad – Vladulescu, al lui Pascu – Pasculescu, etc., fratii avand chiar nume diferite, ca cei doi invatatori mentionati, fii ai lui Mieita.Persoana se mai identifica si dupa locul de origine, cel din Macesu numindu-se Macesanu sau din Cerat - Ceraceanu. Exista si numele de familie Coveianu. Poreclele au circulat in paralel cu numele oficial. Un document din 1886 atesta, cu martori din sat, ca Ion Mitran este aceeasi persoana cu Ion Macamete, porecla de Macamete ramanand ca nume oficial urmasilor. Alexandru Petrescu a fost poreclit Cacareaza si toata lumea stie de fantana lui Cacareaza, situata langa drum ,la intrarea in sat, dinspre nord. Au mai existat un Ghita Part, Bavarezu, Bogatu, Calaianu, Lovent, Secher,Balaci,Ucigasu etc., porecle dupa care satenii se identificau mai usor decat dupa numele oficial. *Consideratii toponimice Numele satului inseamna in limba romana veche, curba, meandru, probabil de la meandrele Balasanului, daca nu cumva de la curba larga si nejustificata a drumului principal prin mijlocul satului. De la covei provine incovoiat.
Numele de Balasan pare sa fie de origine cumana, la fel ca Desnatui, Vaslui, Covurlui, Teslui. Saraceaua provine clar de la saracie, poate ca acesta sa fi fost si numele asezarii de langa balta omonima, disparuta si ea.
Numele de Boureni pare sa indice niste locuitori provenind dintr-un sat disparut, care se numise Bour. Satul actual mai degraba isi trage numele de la mosia Boureni, de langa Dobridor si Motatei.
Bailesti este satul intemeiat de unul Baila, acesta fiind un nume vechi romanesc.
Satul Amzulesti a fost intemeiat de unul Amza. Intre timp s-a impartit in doua, Amzulestii Afumati si Amzulestii de jos, asta prin secolul al XVIII-lea, pentru ca acum este doar unul singur, Afumati.
Numele de Barca pare sa fie cel mai vechi, probabil de origine dacica, precum Barsa, Barlad sau Barzava, radicalul bar insemnand oaie. Mai exista si antroponimicul masculin Barca, cu un eventual echivalent feminin, Barca.
Numele de Silistea Crucii arata ca acolo a mai fost un sat, o seliste, conform termenului slavon, marcata de o cruce.
Satul Urzica dezvoltandu-se, o parte dintre locuitori au roit , adica s-au mutat mai incolo, mai aproape de ogoarele lor, formand un pui de sat, Urzicuta, care este mai mare acum decat matca sa. La fel s-a intamplat cu Galicea-Galiciuica, Cioroi-Cioroiasi, sau cu satele numite nou sau vechi, se sus sau se jos, din fata sau din dos, etc.Exemplul contemporan este cu satul Rast, unde, in urma inundatiilor din 2006, o parte din locuitori s-au mutat mai sus, la 6 km distanta, formand Rastul Nou.
Uneori satelor li se schimba numele de catre autoritati, Carna devenind Dunareni si Risipiti – Unirea. Schimbari au avut loc si in vechime, satul Urati devenind Negoi si Stramba devenind Catane. Aici ar mai fi de spus cate ceva si anume ca stramb si covei sunt aproape sinonime, asadar nu este numai o apropiere geografica intre cele doua sate, dar si etimologica oarecum.
Cat despre numele mai nou al satului, CATANE, pare sa provina de la catana, termen ce denumeste soldatii in Ardeal, de la ungurescul katona, dar aceasta s-ar adeveri daca s-ar gasi documente care sa ateste existenta unor catane austriece in zona, in cursul ocupatiei austriece a Olteniei din perioada 1718-1739, sau din timpul razboaielor ulterioare, cu turcii. In acest caz, numele ar trebui sa sune insa Catane, cu a ,cuvantul catane, cu a, insemnand in limba romana veche fiare salbatice carnivore, de la latinescul cattus – pisica. *Diverse Prin anii 20-30 ai secolului XX in imprejurimile Coveiului au bantuit si ceva talhari de drumul mare, care furau vitele de la pasune si-i jefuiau pe drumetii intarziati.Se pare ca stateau ascunsi mai ales in padurea Bailestilor. Oamenii mai bogati nu plecau la drum fara revolver sau pusca. Se zice ca talharii respectivi au taiat o bucata de carne dintr-o vaca vie, ca sa o manance.
In septembrie 1944 armata sovietica a trecut si prin Covei, de unde a capatat paine, branza si oua pentru 1000 de oameni, dupa cum atesta o chitanta scrisa cu creionul, atat ruseste cat si romaneste, semnata de lt. maj. Mimorenco.
In perioada august-septembrie 1944 se puteau vedea si auzi de la Covei exploziile din luptele de pe Dunare, cu convoaiele germane. S-a putut urmari si o lupta aeriana, deasupra Bailestiului.
In timpul razboiului copiii de la scoala erau dusi sa adune panglicile de magneziu, aruncate de americani si sa caute spioni prin tufisuri. Americanii au mai aruncat atunci si obiecte- capcana, care explodau in mainile copiilor. *Personalitati ale satului Din informatiile actuale, raman de amintit Vasile Popa Macesanu, poet ocazional, Eliza Radu, care a activat in cadrul cenaclului Traian Demetrescu de la Electroputere, publicand versuri prin ziare,reviste si antologii, dr. Ing. Victoria Suta, cercetator in domeniul horticol, cu multe lucrari publicate in tara si in strainatate. L-as adauga si pe preotul Gabriel Cocora, al carui tata, Pascu Cocora, era din Covei, preotul activand insa la Buzau, unde a publicat multe lucrari de istorie si muzicologie, precum si monografii.

Obiective Turistice pe o rază de 50 Km

Cazare pe o rază de 50 Km

Unitate Turistică Exemplu

sloganul dumneavoastră aici

Clasificare:

Localizare: Poiana Mărului

Aprecieri: 

Pentru ca fiecare vizitator să-și formeze o impresie despre unitatea dunmneavoastră este bine să definiți o foarte scurtă prezentare ce va apărea în majoritatea paginilor principale respectiv în motoarele de căutare. Astfel indiferent pe ce pagină a mini site-ului dumneavoastră sosește clientul, va avea acces la o scură prezentare. Încercați să cuprindeți tot ce este mai important, mai captivant despre afacerea dumneavoastră în acest paragraf.

Informații

despre noi termeni si conditii politica de confidentialitate

Contact

invita prieteni contact administrator opinia ta raportează eroare

Copyright © 2010 - 2012 
Romania Tourist Info

Regiuni Turistice

transilvania moldova muntenia banat crișana bucovina oltenia dobrogea marea neagră delta dunării dunărea bucurești maramureș

Categorii
Obiective Turistice

orașe muzee case memoriale cetăți / castele mănăstiri / biserici turism rural drumeție munți peșteri lacuri râuri pescuit parcuri naționale rezervații naturale

Utile

Hartă Rutieră

Colaboratori

Floarea

 

Referinte

Romania Tourist Info pe Facebook Romania Tourist Info pe Twitter RSS feed
PageRank Checking Icon

Parteneri

Societatea Carpatină Ardeleană Harta Rutiera a Romaniei toți partenerii